Cronica Mayfair
July 29, 2009
|
Posted by Oana
Titlu: Seria cronicile vrăjitoarelor: Ora vrăjitoarelor, Lasher, Taltos
Autor: Anne Rice
Traducere: Ana Veronica Mircea (Taltos);
Ioana Ilie (Ora vrajitoarelor);
Cristina Tache (Lasher)
Editura: Rao
Cine nu a auzit de Anne Rice mâna sus. Să vă fie ruşine! Seria care a făcut-o cunoscută, desigur, a fost seria Cronicile Vampirilor, printre care se află şi „Interviu cu un vampir”, ecranizat cu ani în urmă. Film ce a creat o adevărată isterie la vremea respectivă ţinând cont că a avut parte de distribuţie celebră. Am început şi eu cu vampirii Annei Rice chiar dacă nu sunt o pasionată a acestora. Nu îmi explic de ce nu mă încântă, dar ăsta e adevărul. Au fost câteva cărţi din serie drăguţe, altele (Regina damnaţilor) de-a dreptul proaste, iar cele din urmă plictisitoare. După asta am citit, de aceeaşi autoare, „Mumia”. Da, o carte reuşită, bine articulată cu o poveste frumoasă: amor, pasiune, acţiune şi două mumii mai vii decât mulţi dintre cei în viaţă. Apoi, ca un cadou adus cititorului pe piaţa cărţii româneşti a apărut prima carte din seria vrăjitoarelor Mayfair: Ora vrăjitoarelor. Ora vrăjitoarelor, prima carte a seriei, împărţită în două volume a câte şapte sute de pagini, ne aduce în prim plan istoria unei familii, care timp de cinci secole a fost deţinătoarea unor puteri supranaturale, puteri care i-a adus familiei o bogăţie uriaşă, dar şi multe neneorociri. Rowan Mayfair, personajul principal al seriei, un strălucit neurochirurg din New Orleans, moşteneşte fără să ştie sau să îşi dorească, odată cu averea familiei, şi atenţia nedorită a unei entităţi sinistre. Revenind la conacul strămoşilor din New Orleans, Rowan îl aduce înapoi din moarte pe Michael Curry, un bărbat înzestrat cu daruri extrasenzoriale şi care, asemenea lui Rowan şi celor douăsprezece antecesoare ale sale, l-a zărit pe diavolul, seducătorul, spiritul, Lasher. Lasher nu e un vampir, nu e un diavol, nu chiar, e cea mai veche fiinţă de pe pământ, adică un Taltos şi îşi doreşte cu ardoare să pătrundă în lumea muritorilor, şi numai Rowan şi Michael îi pot deschide calea. Cei doi pornesc într-o luptă acerbă pentru a distruge această forţă, dar pentru asta sunt nevoiţi să pătrundă în secretele deţinute de organizaţia Talamasca cu privire la familia lor. Lasher, cea de-a doua carte, ei bine, mie mi s-a părut dezamăgitoare. Pe cât de senzuală, plină de farmec şi istorie a fost cea dintâi carte, pe atât de brutală şi reală a fost cea de-a doua. Dar, din păcate, pentru a înţelege cartea a treia „Taltos” e nevoie să treceţi peste Lasher. Taltos – mult mai fascinantă decât prima carte, mai senzuală şi mai plină de mister. Viaţa acestor fiinţe longevive este dezvăluită. O femelă Taltos se naşte şi o altă ameninţare pluteşte în aer. Îmi place Anne Rice pentru multe lucruri. Trebuie să înţelegeţi că cei din familia Mayfair făceau copii între ei pentru a duce mai departe puterile vrăjitoreşti. Dar, contrar aşteptărilor, totul e senzual, plin de dragoste şi milă. M-aş fi aşteptat să mi se întoarcă stomacul pe dos citind cum un tată face dragoste cu fiica lui sau fraţii între ei sau orice combinaţie doriţi. Dar nu e aşa. Anne Rice are un dar de-a te face să vezi aceste lucruri cu naturaleţe, cu senzualitate. Nu e nimic vulgar acolo, nimic care ar putea să nu te facă să nu mergi înainte. Din contră, pe măsură ce citeşti, îţi doreşti şi mai mult să afli ce s-a întâmplat. Cel mai interesant e să aflii cum s-a născut Lasher, cum o Mayfair din trecut l-a invocat şi cum el a rămas lângă vrăjitoarele familiei înnebunindu-le din dorinţa de-a face un copil cu ele. Cum le-a iubit şi cum le-a urât, sentimentele fiind reciproce. Istoria familiei e fascinantă, parcă ai citi istoria adevărată a unui neam ce încă mai dăinuie. Nu e nici un motiv pentru care să nu îndrăgiţi această carte. P.S: Mi-ar fi plăcut ca în Taltos, ţinând cont că a fost timp suficient pentru corectură, să nu fi apărut atâtea dezacorduri între subiect şi predicat. Un exemplu ar fi la pagina 124, dar să nu facem dintr-o poveste excelentă o bălăcăreală gramaticală. Citiţi şi nu o să vă pară rău!
Categories: Fictiune, SFFH
| 
Tags: Ana Veronica Mircea, Anne Rice, Cristina Tache, Cronica Vrajitoarelor, Fictiune, Ioana Ilie, Lasher, Mayfair, Ora Vrajitoarelor, Rao, SFFH, Taltos
|
Leave a reply
Tin sa atrag atentia ca singurul roman din seria “Cronicile Vrajitoarelor” tradus de mine este “Taltos”. Nu am tradus toata seria, asa cum se intelege din articolul de mai sus.
In alta ordine de idei, nu am pretentia ca traducerile mele sunt fara cusur, dar intamplator stiu cum se face acordul dintre subiect si predicat, lucru stiut foarte bine si de redactorii editurii RAO. O rog pe Oana sa citeze dezarcordul din pag. 124 – si macar inca vreo alte patru sau cinci, ca sa justifice acel “atatea dezacorduri intre subiect si predicat”. Eu ii multumesc anticipat pentru osteneala.
“Era niste oameni atat de buni”, paragraful doi, pagina 124. Pe celelalte nu le mai caut, daca cineva vrea sa fie atent le vede, daca nu cu atat mai bine. Asta mi-a sarit mai repede in ochi si l-am tinut minte. Si n-am dat vina pe traducator. Dar stiind ca Taltos a fost tradus cu ceva timp in urma si ca a stat in calculatoarele editurii o vreme, cred ca redacotrii ar fi putut fi mai atenti. E posibil ca intorcand cartea pe o parte si pe cealalta sa le fi scapat chiar lor. Nu am zis ca sunt dezacorduri facute din nestiinta, e foarte posibil ca din greaseala sa fi sters cate o litera importanta in acest proces.
Cat despre traducere nu stiu de ce am avut impresia ca toate au avut acelasi traducator, poate si pentru ca nu se simte diferenta, ceea ce e foarte bine, dar mai poate fi si din cauza faptului ca celelalte doua le-am citit cu ceva timp in urma.
Da, ai dreptate, dezacordul respectiv exista. Inseamna ca trebuie sa recitesc cu mai multa atentie, am recitit si acum pagina si mi-a scapat. (De fapt, am mancat o litera. Mi se intampla si sa pun litere in plus
)
Mai astept si alte exemple de dezacorduri, poate din partea altor cititori.
Si mie mi se intampla sa mananc litere
e de oboseala. Oricum nu sunt foarte multe si cele pe care le-am vazut erau tot cu mancare de litere, asa mi-au dat impresia de la inceput. Dar oricui i se intampla. Important e ca traducerea e exceptionala si cartea la fel, cu toate ca mi-a fost frica sa nu semene cu Lasher 
am primit semnalul, am venit, am ridicat şi mîna
acuma ce să fac, n-oi putea nici eu să citesc “toate” cărţile lumii… că nu-s Bibliotecarul
Pai nici nu trebe sa le citesti toate, doar pe astea
mi se pare corect, aşa o să fac