Titlu: În cădere liberă

Seria: Tunele

Capitolul: 3

Autori: Roderick Gordon & Brian Williams

Editura: Corint Junior

Traducere: Dan Doboş

Aventura din adâncuri continuă. O să fiu scurtă şi la obiect, pentru că despre această carte se va tot vorbi şi se va tot scrie. Aşa că o să încerc să fiu cât mai succintă cu putinţă. Dar înainte de asta, vreau să vă spun că aş vrea să se traducă mai repede cărţile astea, pentru că uit cine cu ce, şi cine cu cine. Până în volumul acesta nici nu mai ştiam cum arată Chester. Abia când mama lui Will s-a întâlnit cu nişte băieţi răi mi-am amintit că Chester era ală cu pumnul.

Dar, revenind la subiect, ca de obicei, autorii ne surprind ducându-ne tot mai mult în adâncuri. Ştiam de data trecută că eroii noştri au căzut în Por, şi fiecare dintre noi avea nevoie să ştie cum au scăpat, cum e porul, ce au aflat? Toate aceste lucruri ne sunt dezvăluite şi încă mai mult decât v-aţi fi aşteptat.

Nu intru în construcţia personajelor, pentru că mi s-a părut mai proastă decât în primele două cărţi. Dar, subiectul în sine, mi s-a părut mai bun. Ceea ce, din nou, nu mi-a plăcut, au fost dialogurile adulţilor, la fel de imature ca şi ale copiilor.

Însă, una peste alta, unii din eroii noştri ajung într-un fel de rai, în timp ce alţii se vor întoarce acasă. Pentru că, de ce să nu vă spun, Will şi tatăl său găsesc ieşirea spre suprasol, dar se reîntorc pentru a avea parte de mai multă aventură.

E o carte tocmai bună de citit la ceas de seară. Şi v-o recomand cu plăcere, dar nu uitaţi să cumpăraţi şi primele două volume.

Colecţia: Millennium fantasy&science fiction

Editura: Millennium Press

Autori: Mulţi

      Se ştie şi nu prea că nu sunt o cititoare de SF, dar ţinând cont că în această antologie apar şi autori români, mi-am pus mintea la contribuţie. Recunosc, am început cu autorii români pentru că pe majoritatea îi citesc, iar curiozitatea a fost mare.

 Marian Coman

 = Crama lăutarilor =

      Marian Coman îmi pare a fi un Eliade al timpurilor moderne. Indiferent de ceea ce scrie reuşeşte să ţină cititorul în suspans. Reuşeşte să învelească cuvintele în petale de trandafiri, să le dea personalitate şi miros. „Crama lăutarilor” este povestea unui lăutar anume. Nu contează cum îl cheamă sau de unde e. Nu contează nici ce interpretează sau cu cine interpretează. Povestea lui este minunat de simplă, de suavă, dar totuşi complicată.   O poveste fantastică ce te duce cu gândul la ţigănicile lui Eliade, chiar de la primele rânduri.

     Totuşi, o mică nedumerire am. Nu ştiu dacă e o greşeală sau aşa a vrut autorul. Poate vom primi şi lămuriri. Citez:

„Mă găsise un preot şi i-a zis maică-mii că am voce şi i-a cerut să mă crească el, să-i fiu dascăl”. Nu e oare vorba de „ucenic”?

Sebastian. A. Corn

     = Epidemia =

      Abia acum am în plan romanul autorului Corn, aşa că, în afară de lectura de pe blogul personal, nu am avut prea mult contact cu ceea ce a scris.

    „Epidemia” începe cu o vânătoare, mai precis a unei balene. Încă de la început apar lucruri ciudate, cum ar fi scribii – o să vă las pe voi să descoperiţi despre ce e vorba. Lupta pentru supravieţuire a unui mic popor aflat undeva în nord, acolo unde zăpezile sunt permanente, ne e arătată din primele rânduri. Dar când mai apare şi boala stranie ce se abate peste locuitori lucrurile devin de-a dreptul alarmante. Vracii nu fac faţă provocării, iar scribii, bieţii, trebuie scrişi şi rescrişi. Până la urmă este vorba de viaţă, de alegeri. Dacă îi laşi în urmă pe cei dragi sau mergi mai departe salvând ceea ce poţi. O poveste care te pune pe gânduri din multe puncte de vedere. Iar finalul mi s-a părut excepţional. Ca în viaţă, fără fandoseli lipsite de sens.

Dan Doboş

     = Îngeri, ieşiţi din morminte! =

        Mulţi aţi citit trilogia „Abaţia”. Un SF reuşit. Cred că cel mai bun al timpurilor noastre. Dar povestirea de care vă vorbesc, sincer, m-a cam dezamăgit. Vorbim despre o altă formă de comunism, într-o altă lume şi epocă. O scrisoare de adio şi o scurtă răzvrătire care nu duce niciunde.

     Poate că nu sunt eu suficient de familiarizată cu genul, dar pe lângă faptul că e un SF pur, nu mi-a spus nimic altceva.

Liviu Radu

  = Eu te-am iubit, Paraschivo =

      Şi pe Liviu Radu îl cunoaşteţi din romanele sale. Romane ce merită din plin citite. Dar, ca şi în cazul lui Dan Doboş, nu am înţeles unde a vrut să ducă poveste.

     Începem de la un meci de fotbal, foarte bine descris, aproape că îţi vine şi ţie, cititorul, să te iei de gât cu arbitrii, şi ajungem la melodia din titlu. Povestea e simplă, adaptată din zilele noastre. O brichetă aruncată în arbitru, un fan răzvrătit şi doi morţi. O ceartă între Federaţie şi suporteri şi încercarea de-a aduce lumea, în general, la simţăminte mai bune. Şi ce dacă?

      Cu siguranţă cei doi sunt buni romancieri, dar cu aceste povestiri nu m-au convins. Dar repet, e doar părerea mea.

      Cu regret vă spun că n-am ajuns să citesc şi Dănuţ Ivănescu cu „Gesta Kaenorum”, dar promit să revin cât mai repede.

     Printre autorii români se află şi cei străini: Jeff Carlson, Cory Doctorow, Richard Paul Russo, Dack Dann, John Scalzi, voi reveni şi cu aceştia.

Cartea o puteţi comanda dând click pe poză.