Titlul: Fata care s-a jucat cu focul

Seria: Millennium (vol 2)

Autor: Stieg Larsson

Editura: Trei

Traducere: Elena-Maria Morogan

   Ca să îmi amintesc ce am zis prima oară când am vorbit despre această carte ar fi o nebunie. Nu din pricină că de m-aş strădui nu aş reuşi, ci din cauza acţiunii complicate.

   Dacă vă amintiţi sau dacă aţi citit prima parte, atunci cu siguranţă, cât de cât, mai ştiţi că Lisbeth Salander, cel mai mare haker al suediei, reuşeşte, după ce-l ajută pe Mikael Blomkvist, să dea o lovitură importantă şi să dispară cu o sumă mare de bani. Asta după ce tuturele ei a violat-o iar ea l-a pus la respect.

   Dacă acest nou roman arată, la început, o Lisbeth cât de cât liniştită, la fel de ciudată, dar părând mult mai umană, pe parcurs, lucrurile sunt menite schimbării.

   Lisbeth dispare, iar Mikael, înnebunit, continuă să o caute în fiecare zi, până când decide să renunţe. Dar nu toţi renunţă la Lisbeth, pentru că, pe de o parte, aceasta ştie un secret înfiorător, iar pe de altă parte, tutorele ei legal îşi doreşte răzbunarea.

   Iar când Lisbeth decide, în cele din urmă, să se întoarcă din minunatul său concediu, se trezeşte prinsă între două crime inumane. Pe de o parte familia Svensson (Dag şi Mia) sunt asasinaţi în stil de execuţie, iar pe de cealalaltă parte, tutorele ei care e găsit omorât în acelaşi fel.

   Cum ajunge Lisbeth implicată în asta? E greu de explicat, chiar şi pentru cititorul atent.

   Cartea mi s-a părut mult mai bună decât prima. Am auzit păreri cum că Lisbeth e prea fenomenală, că e mult prea aproape de-a fi o supereroină, etc, dar eu nu cred asta. Cred doar că Larsson a reuşit să aducă personajul feminin la adevărata lui valoare.

   O carte despre care nu se pot povesti multe fără a dezvălui secrete ce ar trebui savurate şi citite de fiecare în parte. O carte minunată care chiar nu ar trebui să lipsească din conştiinţa iubitorului de crime şi thriller. O operă de referinţă a genului poliţist.