Titlul: Alte ţărmuri

Autori: Mulţi

Cu sprijinul: SRSFF

   E destul de greu să treci atâţia autori la începutul unei prezentări, pentru că îmi e greu să o numesc recenzie ţinând cont că nu asta am de gând să fac.

   Mai întâi o să încep cu a vă spune despre ce nu o să spun. Cele două poveşti cyberpunk scrise de Sebastian Corn şi Dănuţ Ungureanu, chiar dacă sunt foarte bine scrise, foarte bine corelate etc, nu le pot urmări cum se cuvine. Din simplul motiv că cyberpunku’ nu îmi place şi gata. Lumile acestea tehnologice ce se îmbină cu a noastră, cu IT-ul, cu nebunia, indiferent cum ar fi, nu mă atrage. Sebastian Corn îmi place foarte mult din toate punctele de vedere, de Dănuţ Ungureanu nu am auzit până la citirea acestei cărţi, aşa că nu mă puteţi bănui de răutate gratuită, e vorba doar de plăcerea lecturii, pe care acest gen mi-o oferă destul de rar şi de cele mai multe ori mă dau bătută.

   O să continui cu câteva lucruri negative. Nu mi se par mormale ghilimelele în locul liniilor de dialog, vă explic de ce. Pentru că povestea pare înghesuită, nu mai există spaţiul ăla care îţi dă senzaţia că respiri când citeşti, şi cititorul are impresia că e înghesuit. Lucru pentru care nu-i învinovăţesc pe autori, pentru că într-o antologie mi s-ar părea normal să existe uniformitate. Dacă s-a început cu linii de dialog, atunci aşa ar trebui să se şi continue. Dar asta e treaba celor ce s-au îngrijit de antologie, scriitorul, până la urmă, scrie cum doreşte. (Mi-aş fi dorit ca anumiţi scriitori, înainte de-ai critica pe alţii pentru gramatica lor, să se îngrijească de a lor. Şi ca un exemplu „eu vroiam” nu există în gramatica limbii române, ci „eu voiam”. Mai sunt şi alte bube, conjuncţii lipsă etc, dar nu o să insist asupra acestui lucru, vă explic aici de ce)

   Acum putem începe:

   Titanic – Silviu Genescu

   Da, o poveste bună. Am cercetat-o pe toate părţile, i-am văzut şi slăbiciunile, dar sunt mai multe lucrurile bune. Iar cel mai bun din toate este că poţi vizualiza cu uşurinţă firul epic. Pentru mine ăsta e un plus. Chiar dacă nu am înţeles de la început unde bate autorul, când am ajuns spre final chiar mi-a plăcut ideea de modificare a istoriei. Dar nu asta a fost cu adevărat interesant, ci faptul că şi personalităţile s-au schimbat. Asta mi-a plăcut cel mai mult. Şi da, e vorba despre acel Titanic, dar şi despre… acelaşi Titanic dar altfel. Eu cred că merită citită, ideea este bună.

   Ari – Liviu Radu

   Nu îl mai laud pe Liviu Radu pentru că o să fiu bănuită de te miri ce. O să fiu scurtă şi la obiect. Ce am văzut eu în povestea asta: Cum nişte părinţi bogaţi distrug viitorul copiilor creîndu-i împotriva firii. Cel mai rău mi s-a părut că aceşti copii, deveniţi mai apoi adulţi, nevoiţi să lupte întreaga lor existenţă pentru integrare, au ajuns să fie pedepsiţi doar pentru simplu fapt că nu au încercat să se opună. Ceea ce îmi dă de înţeles că nu contează că încerci să fii de bun simţ, pentru că tot tu vei pierde. Povestea mi s-a părut foarte bună, iar partea de geneză mi-a dat iar de gândit. Gândiţi-vă şi voi că astăzi sunteţi în casa voastră, cu televizorul vostru, cana de cafea, ţigara şi câte şi mai câte. Ba nu, şi duşul vostru. Iar mâine sunteţi expulzaţi undeva la începutul timpului unde nu aveţi nimic din confortul vostru şi sunteţi nevoiţi să învăţaţi să vă descurcaţi. Începând de la vânat, pentru hrană, agricultură etc. Iar ca treaba să fie treabă, tinerii care se nasc şi cresc în această lume, cu toate că au auzit povestea reală a expulzării din gura bătrânilor, ei tot au tendinţa de-a denatura adevărul. Şi aşa adevărurile istorice se pierd. Din păcate asta s-a întâmplat tot timpul, încă de la începutul lumii. Iar Liviu Radu a pus foarte bine problema şi a adus-o în atenţia cititorului.

   Moartea domnului Teodorescu – Cristian M. Teodorescu

   O idee interesantă, dar nu foarte. Am mai citit despre prelevarea organelor de după moarte, am mai auzit şi am mai văzut filme. Nu ştiu, probabil autorul a dorit să oripileze. Poate că şi-a dorit altceva. Nu ştiu. E o poveste pur şi simplu. Bine scrisă, dar care mie nu mi-a exprimat nimic în mod neapărat.

   Big bing, Larisa – Cristian M. Teodorescu

   Această poveste mi-a plăcut mai mult, chiar dacă la un moment dat m-am pierdut puţin printre atâtea finanţe, dar mi-am revenit repede. Ideea e simplă şi scrisă destul de frumos. E mai greu până intri în lumea asta contabilă, dar cu puţină stăruinţă nu e deloc greu, mai ales atunci când reuşeşti să înţelegi ce şi cum. Pe scurt e vorba despre ţara numită Monetaria unde femeile sunt un fel de contabile supreme, adică ele sunt cele ce se ocupă de bani. Mai mult mi-a plăcut faptul că povestea este scrisă din perspectiva unei mame care îi dă indicaţii fetei ei scriindu-i un fel de articol. Este totuşi o poveste greoaie, dar destul de interesantă. Mai greu puţin de vizualizat printre atâtea date contabile.

   Switch – George Lazăr

   Cred că dacă mai aud „ e comercială”, mă arunc în gol. De parcă a fi comercial înseamnă a avea o boală incurabilă şi transmisibilă. Nu ştiu dacă e comercială sau nu, nu ştiu nici dacă se încadrează la junior sau nu. Ştiu doar că povestea m-a prins destul de repede. Uşor de vizualizat, idee destul de bună, chiar dacă se plimbă printr-o lume plină de clişee. Nu, nu am spus că autorul ar folosi clişeele, şi că povestea se plimbă prin lumea supereroilor. Mie explicaţia multiuniversului mi s-a părut foarte mişto. Şi de ce nu? Până la urmă de ce nu ar exista un univers paralel în care supereroii să trăiască. Sau, ca în cazul nostru, ale căror puteri să fie scoase la vânzare. Personajul principal, Matei, e simpatic şi bine conturat. Iubeşte, urăşte şi face tot posibilul să câştige fata. Ceea ce mi se pare destul de corect pentru un puşti de liceu. Însă Roua mi-a plăcut mai mult, pentru că la un moment dat a dat dovadă de mai multă logică gândindu-se că vânzătorul din lumea paralelă avusese noroc întâlnindu-l pe Matei. Şi i-am dat dreptate gândindu-mă la câţi nebuni s-ar fi folosit de ele. Nu, în România n-ar fi fost deloc distractiv ca toţi locuitorii să aibă liber acces la ele. Doar Roua a zis că preşedintele ar fi dizolvat parlamentul de câte ori ar fi avut chef (nu că în ziua de azi, în aceeaşi ţară, fără puteri, nu s-ar putea întâmpla la fel ). Per total mi s-a părut a fi una din cele mai bune poveşti. Uşor de citit, uşor de vizualizat, uşor de uitat să notezi greşeli

   Restricţia – Balin Feri

   Cred că aici o să dezamăgesc mulţi oameni. Nu mi s-a părut nici proastă, nici a aparţine unui începător. Faptul că Liviu Radu şi Balin Feri au avut în gând geneza, asta nu face povestea de faţă mai slabă. Se întâmplă ca doi oameni să aibă idei asemănătoare. Ca şi în povestea lui Liviu Radu vorbim despre o lume postapocaliptică. Până aici toate bune şi frumoase. Doar că lumea asta este clar sub un sistem totalitarist. Unul pe faţă. Unul în care un fel de poliţie politică face cam ce-şi doreşte. Criogenia pare a fi cea mai cumplită pedeapsă a celor ce se opun regimului, dar nici moartea prin diverse alte metode nu mi se pare mai fericită. Un singur lucru m-am tot întrebat, cât timp o fi fost în criogenie Einstein? Sau nu asta era poanta? Poate că Albert merita totuşi să fie puţin mai misterios, aşa cum şi e de fapt. Plimbarea prin timp a lui Adam mi-a plăcut. Alungarea lui în era glaciară mi-a plăcut. Ideea de Adam şi Eva mi s-a părut chiar mişto. M-a făcut să zâmbesc şi m-a făcut să-mi pun întrebări. Dacă Adam şi Eva ar fi ştiut într-adevăr cum va fi viitorul, cred că tare şi-au râs de noi. Oricum, povestea e destul de bine scrisă, aşa că n-aş avea ce îi reproşa.  

   A doua venire – Marian Truţă

   Eu cred că autorii de SF se gândesc cam mult la cele religioase. Şi nu o spun cu reproş, pentru că povestea de faţă mi-a plăcut cel mai mult. Într-adevăr îndrăzneaţă şi inedită. Chiar îmi pare rău că n-am mai citit şi altceva de Marian Truţă. Mă rog, în primul rând îmi pare rău că până acum n-am auzit mare lucru despre el. Dar după cum ştiţi nu sunt o mare cititoare de SF. Însă această povestire nu mi s-a părut nici SF, nici fantasy, ci destul de probabilă la cum evoluează omenirea şi la cât de trăsniţi suntem. Nu ştiu cum să vă spun câte ceva fără a dezvălui ceea ce e important. Aşa că nu o să vă mai spun decât că e cea mai bună poveste. M-a impresionat, trebuie să mărturisesc şi în acelaşi timp m-a făcut să cred că aşa ceva ar fi posibil cu adevărat.

   Per total:

   Eu zic că SRSFF-ul merită felicitări. În primul rând pentru că a realizat această antologie. Apoi pentru că a oferit-o cititorilor. Cred că e important să oferi cititorului gratuit o carte, două, până se obişnuieşte cu „producţia”. E o bună modalitate de reclamă. Nu mi s-a părut nici pe departe o carte jalnică. Nici excepţională. Dar destul de bună, da. Iar pentru o primă apariţie e chiar lăudabilă. Categoric e că întotdeauna se poate şi mai bine, dar mie mi-a plăcut şi aşa.

Colecţia: Millennium fantasy&science fiction

Editura: Millennium Press

Autori: Mulţi

      Se ştie şi nu prea că nu sunt o cititoare de SF, dar ţinând cont că în această antologie apar şi autori români, mi-am pus mintea la contribuţie. Recunosc, am început cu autorii români pentru că pe majoritatea îi citesc, iar curiozitatea a fost mare.

 Marian Coman

 = Crama lăutarilor =

      Marian Coman îmi pare a fi un Eliade al timpurilor moderne. Indiferent de ceea ce scrie reuşeşte să ţină cititorul în suspans. Reuşeşte să învelească cuvintele în petale de trandafiri, să le dea personalitate şi miros. „Crama lăutarilor” este povestea unui lăutar anume. Nu contează cum îl cheamă sau de unde e. Nu contează nici ce interpretează sau cu cine interpretează. Povestea lui este minunat de simplă, de suavă, dar totuşi complicată.   O poveste fantastică ce te duce cu gândul la ţigănicile lui Eliade, chiar de la primele rânduri.

     Totuşi, o mică nedumerire am. Nu ştiu dacă e o greşeală sau aşa a vrut autorul. Poate vom primi şi lămuriri. Citez:

„Mă găsise un preot şi i-a zis maică-mii că am voce şi i-a cerut să mă crească el, să-i fiu dascăl”. Nu e oare vorba de „ucenic”?

Sebastian. A. Corn

     = Epidemia =

      Abia acum am în plan romanul autorului Corn, aşa că, în afară de lectura de pe blogul personal, nu am avut prea mult contact cu ceea ce a scris.

    „Epidemia” începe cu o vânătoare, mai precis a unei balene. Încă de la început apar lucruri ciudate, cum ar fi scribii – o să vă las pe voi să descoperiţi despre ce e vorba. Lupta pentru supravieţuire a unui mic popor aflat undeva în nord, acolo unde zăpezile sunt permanente, ne e arătată din primele rânduri. Dar când mai apare şi boala stranie ce se abate peste locuitori lucrurile devin de-a dreptul alarmante. Vracii nu fac faţă provocării, iar scribii, bieţii, trebuie scrişi şi rescrişi. Până la urmă este vorba de viaţă, de alegeri. Dacă îi laşi în urmă pe cei dragi sau mergi mai departe salvând ceea ce poţi. O poveste care te pune pe gânduri din multe puncte de vedere. Iar finalul mi s-a părut excepţional. Ca în viaţă, fără fandoseli lipsite de sens.

Dan Doboş

     = Îngeri, ieşiţi din morminte! =

        Mulţi aţi citit trilogia „Abaţia”. Un SF reuşit. Cred că cel mai bun al timpurilor noastre. Dar povestirea de care vă vorbesc, sincer, m-a cam dezamăgit. Vorbim despre o altă formă de comunism, într-o altă lume şi epocă. O scrisoare de adio şi o scurtă răzvrătire care nu duce niciunde.

     Poate că nu sunt eu suficient de familiarizată cu genul, dar pe lângă faptul că e un SF pur, nu mi-a spus nimic altceva.

Liviu Radu

  = Eu te-am iubit, Paraschivo =

      Şi pe Liviu Radu îl cunoaşteţi din romanele sale. Romane ce merită din plin citite. Dar, ca şi în cazul lui Dan Doboş, nu am înţeles unde a vrut să ducă poveste.

     Începem de la un meci de fotbal, foarte bine descris, aproape că îţi vine şi ţie, cititorul, să te iei de gât cu arbitrii, şi ajungem la melodia din titlu. Povestea e simplă, adaptată din zilele noastre. O brichetă aruncată în arbitru, un fan răzvrătit şi doi morţi. O ceartă între Federaţie şi suporteri şi încercarea de-a aduce lumea, în general, la simţăminte mai bune. Şi ce dacă?

      Cu siguranţă cei doi sunt buni romancieri, dar cu aceste povestiri nu m-au convins. Dar repet, e doar părerea mea.

      Cu regret vă spun că n-am ajuns să citesc şi Dănuţ Ivănescu cu „Gesta Kaenorum”, dar promit să revin cât mai repede.

     Printre autorii români se află şi cei străini: Jeff Carlson, Cory Doctorow, Richard Paul Russo, Dack Dann, John Scalzi, voi reveni şi cu aceştia.

Cartea o puteţi comanda dând click pe poză.