Titlu: Adrenergic

Autor: Sebastian. A. Corn

Editura: Millennium Press

Blogul autorului: http://sebastian-corn.tapirul.net/

Ei bine, clar nu sunt o cititoare de cyberpunk. Mai clar de atât nu îmi e nimic. Dar ţinând cont că vorbim de Sebastian A. Corn, un tip care-mi place mult – fără a şti să vă spun de ce – era clar că o să încerc romanul scurt „Adrenergic”.

Romanul a început lin, ceea ce chiar mi-a plăcut. Am intrat în contact cu personajele, destul de naturale. Mai mult cu rele decât cu bune ceea ce mi-a plăcut şi mai mult.

Pe scurt povestea sună cam aşa:

În secolul XXII, în oraşul South Sabrata, mai marii unei corporaţii de succes se confruntă cu nişte entităţi artificiale microscopice: turboskellii. Aceste chestii inteligente ajută structurile oraşului să funcţioneze, dar, ca în orice colţ civilizat de lume, se încalcă adesea contractele încheiate. Lumesc, nu? Aşa turboskellii ăştia ajung să construiască spaţii virtuale neautorizate.

Tamerlan Banks, directorul onorific al corporaţiei, le oferă turboskellilor versiunea virtuală a întregului Pământ în schimbul sprijinului lor pentru discreditarea directorului general, Hugh Secada. Rivalitatea dintre ei, desigur, are la mijloc o femeie: Priscilla Ydriss.

Realitatea virtuală, nanotehnologia, ciocnirea dintre sistemul nervos si cel central alături de biotehnologie, crează o carte bună. Iar personajele sunt absolut credibile, naturale, amplasate în locul în care trebuie, la timpul potrivit.

Ideea de subminare a societăţii este dusă la un alt stadiu. O carte uşor de citit, uşor de mânuit, dar greu de intuit. Ceea ce aduce un mare plus.

Un minus, desigur, ar fi din partea editorului. Autorul poate să scrie aşa cum îşi doreşte, dar editorul cred că are de spus câte ceva, dacă e să vorbim de vânzare. De obicei mă adorm cărţile ce nu au liniuţă de dialog. Ţinând cont că am citit cartea în avion, de câteva ori mi-a fost chiar greu să-mi dau seama când e dialog şi când nu e. Asta şi datorită faptului că unele ghilimele erau printre rânduri şi sunt uşor de pierdut dacă nu eşti foarte atent. Iar lucrul ăsta aduce un minus din punct de vedere lectural.

În rest, toate bune şi frumoase. Chiar dacă nu mă dau în vânt după acest gen, cartea asta mi-a plăcut. Poate că pentru cei neiniţiaţi ca mine nu ar fi fost rău să fi avut şi ceva explicaţii suplimentare, dar sunt sigură că vă veţi descurca şi fără.

O lectură plăcută, uneori caldă şi destul de reală. Aveţi grijă doar să nu vă pierdeţi în spaţiul virtual.

Colecţia: Millennium fantasy&science fiction

Editura: Millennium Press

Autori: Mulţi

      Se ştie şi nu prea că nu sunt o cititoare de SF, dar ţinând cont că în această antologie apar şi autori români, mi-am pus mintea la contribuţie. Recunosc, am început cu autorii români pentru că pe majoritatea îi citesc, iar curiozitatea a fost mare.

 Marian Coman

 = Crama lăutarilor =

      Marian Coman îmi pare a fi un Eliade al timpurilor moderne. Indiferent de ceea ce scrie reuşeşte să ţină cititorul în suspans. Reuşeşte să învelească cuvintele în petale de trandafiri, să le dea personalitate şi miros. „Crama lăutarilor” este povestea unui lăutar anume. Nu contează cum îl cheamă sau de unde e. Nu contează nici ce interpretează sau cu cine interpretează. Povestea lui este minunat de simplă, de suavă, dar totuşi complicată.   O poveste fantastică ce te duce cu gândul la ţigănicile lui Eliade, chiar de la primele rânduri.

     Totuşi, o mică nedumerire am. Nu ştiu dacă e o greşeală sau aşa a vrut autorul. Poate vom primi şi lămuriri. Citez:

„Mă găsise un preot şi i-a zis maică-mii că am voce şi i-a cerut să mă crească el, să-i fiu dascăl”. Nu e oare vorba de „ucenic”?

Sebastian. A. Corn

     = Epidemia =

      Abia acum am în plan romanul autorului Corn, aşa că, în afară de lectura de pe blogul personal, nu am avut prea mult contact cu ceea ce a scris.

    „Epidemia” începe cu o vânătoare, mai precis a unei balene. Încă de la început apar lucruri ciudate, cum ar fi scribii – o să vă las pe voi să descoperiţi despre ce e vorba. Lupta pentru supravieţuire a unui mic popor aflat undeva în nord, acolo unde zăpezile sunt permanente, ne e arătată din primele rânduri. Dar când mai apare şi boala stranie ce se abate peste locuitori lucrurile devin de-a dreptul alarmante. Vracii nu fac faţă provocării, iar scribii, bieţii, trebuie scrişi şi rescrişi. Până la urmă este vorba de viaţă, de alegeri. Dacă îi laşi în urmă pe cei dragi sau mergi mai departe salvând ceea ce poţi. O poveste care te pune pe gânduri din multe puncte de vedere. Iar finalul mi s-a părut excepţional. Ca în viaţă, fără fandoseli lipsite de sens.

Dan Doboş

     = Îngeri, ieşiţi din morminte! =

        Mulţi aţi citit trilogia „Abaţia”. Un SF reuşit. Cred că cel mai bun al timpurilor noastre. Dar povestirea de care vă vorbesc, sincer, m-a cam dezamăgit. Vorbim despre o altă formă de comunism, într-o altă lume şi epocă. O scrisoare de adio şi o scurtă răzvrătire care nu duce niciunde.

     Poate că nu sunt eu suficient de familiarizată cu genul, dar pe lângă faptul că e un SF pur, nu mi-a spus nimic altceva.

Liviu Radu

  = Eu te-am iubit, Paraschivo =

      Şi pe Liviu Radu îl cunoaşteţi din romanele sale. Romane ce merită din plin citite. Dar, ca şi în cazul lui Dan Doboş, nu am înţeles unde a vrut să ducă poveste.

     Începem de la un meci de fotbal, foarte bine descris, aproape că îţi vine şi ţie, cititorul, să te iei de gât cu arbitrii, şi ajungem la melodia din titlu. Povestea e simplă, adaptată din zilele noastre. O brichetă aruncată în arbitru, un fan răzvrătit şi doi morţi. O ceartă între Federaţie şi suporteri şi încercarea de-a aduce lumea, în general, la simţăminte mai bune. Şi ce dacă?

      Cu siguranţă cei doi sunt buni romancieri, dar cu aceste povestiri nu m-au convins. Dar repet, e doar părerea mea.

      Cu regret vă spun că n-am ajuns să citesc şi Dănuţ Ivănescu cu „Gesta Kaenorum”, dar promit să revin cât mai repede.

     Printre autorii români se află şi cei străini: Jeff Carlson, Cory Doctorow, Richard Paul Russo, Dack Dann, John Scalzi, voi reveni şi cu aceştia.

Cartea o puteţi comanda dând click pe poză.